Flori Jianu

Ioan C. Mihail 1875 - 1936 (Jean)

monument funerar facut de Carol Storck

Jean Mihail s-a stins din viaţă în 1936, la 60 de ani, fără moştenitori, lăsându-şi uriaşa avere statului român. Potrivit testamentului, statul trebuia să vândă pământurile sale ţăranilor, în loturi mici şi la preţuri convenabile, cu banii obţinuţi urmând a se construi şcoli, spitale şi biblioteci. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, din una dintre cele mai mari averi româneşti alegându-se praful.
Necăsătorit şi fără copii, Jean Mihail a lăsat prin testament întreaga avere statului, cerând înfiinţarea unei fundaţii care să-i poarte numele şi care să lichideze averea în folosul oamenilor de rând. Fundaţia Culturală Jean C. Mihail a fost înfiinţată la 1 septembrie 1936 de executorul testamentului, doctorul Constantin Angelescu, fost ministru al Învăţământului, „Într-adevăr, s-a înfiinţat o fundaţie dar degeaba. Nu a trecut mult timp şi a venit războiul, apoi ocupaţia sovietică. După aceea au venit comuniştii la putere iar de averea lui Jean Mihail s-a ales praful“, susţine Toma Rădulescu.

Odată cu venirea comuniştilor, din somptosul palat din Bănie au dispărut importante piese de mobilier. „O parte din mobilier a ajuns în casele unor oameni ai căror copii sau nepoţi sunt acum persoane publice, mă refer la profesori universitari sau academicieni“, mai spune istoricul. Toma Rădulescu susţine că propietăţile boierului au fost naţionalizate de comunişti iar conturile au ajuns pe mâna oamenilor importanţi din Partidul Comunist Român. „Credeţi că s-au vărsat toţi banii la partid? A apucat fiecare ce a putut. Unii au luat conturile, alţii au pus mâna pe obiectele de valoare. Se ştiu cei care au în propriile case obiecte de valoare din palatul Jean Mihail“, susţine acesta

Fãcând studii la Viena, Constantin Dinu Mihail (1837-1908) a cumpãrat cu ajutorul surorii sale, Elena, si a cumnatului sãu, Constantin Dumba, care detineau unul din cele mai mari magazine de artã din Europa, o valoroasã colectie de picturã universalã, care e astãzi în patrimoniul Muzeului de Artã din Craiova.
Întors de la Viena, cu o culturã destul de bogatã, „cu un pronuntat gust pentru muzica clasicã – scrie Constantin Argetoianu – si cu o nevastã“, (Dinu se cãsãtorise în capitala Imperiului Austro-Ungar cu Matilda Spiro, fiica unui macedonean sãrac), elevatul macedonean administreazã cu grijã proprietãtile funciare ale tatãlui sãu, le sporeste si reuseste sã achite toate datoriile si ipotecile de la Creditul Agricol. Devine unul dintre cei mai mari proprietari funciari din România, cumpãrând mosii în toatã tara (în Dolj, Gorj, Mehedinti, Romanati, Teleorman, Ilfov, Tecuci).

De la al a ramas în Craiova un palat strălucitor. Se spune că proprietarul ar fi cerut regelui aprobarea să acopere palatul cu monede de aur şi că răspunsul ar fi fost afirmativ, dar ca monedele să fie aşezate în dungă. Proprietarul a înţeles refuzul tacit şi, desi averea i-ar fi permis să o respecte, a făcut acoperişul din şarpantă.

Fiul cel mai mic al său, Jean Mihail (1875 – 1936), a devenit proprietarul întregii averi şi, în urma a încă două moşteniri, a devenit cel mai bogat om din România, acumulând o avere imensă (80000 ha teren arabil şi aproape un miliard lei depuşi în diferite bănci) cu care a girat statul român în timpul crizei din 1928 – 1933 pentru unele împrumuturi. După moarte, fiind vorba de ultimul descendent al familiei, bunurile au rămas statului român.

Actuala clădire a Muzeului de Artă din Craiova a fost casa unuia dintre cei mai bogaţi oameni din România începutului secolului trecut. Piatra de temelie a Palatului Jean Mihail a fost pusă în 1899. Constantin Mihail a apelat la arhitectul francez Paul Gottereau care avea să contureze un plan în stilul specific academismului francez, iar palatul s-a înălţat trainic şi elegant.
Materialele de construcţie erau de cea mai bună calitate, iar meşterii, dintre cei mai iscuţi aduşi de pe alte meleaguri. Îşi făceau apariţia stucatura, pe alocuri aurită, luminatoarele, oglinzile veneţiene, plafoanele pictate (se spune că Ştefan Luchian şi-ar fi oferit serviciile, dar cosmopolitul proprietar l-a refuzat), candelabrele din cristal de Murano, coloanele, scările din marmură de Carrara, pereţii tapisaţi cu mătase de Lyon, lambriurile, mobilierul stil, feroneria. O legendă spune că Mihail visa să acopere clădirea cu monede de aur, dar regele l-ar fi refuzat, zicându-i că le vrea aşezate în dungă. În timp ce opera se desăvârşea, o boală cruntă strivea, spre sfârşitul anului 1907, bucuria proprietarului de a se răsfăţa în imensele încăperi. Câteva luni mai târziu, în iunie 1908, Constantin Mihail se stingea din viaţă. Fii săi, Nicolae şi Jean, inaugurau palatul la un an de la pierderea tatălui. Nici în viaţa lor fastuoasa locuinţă n-a jucat rolul acelui cămin visat de părinte.
Nicolae a stat mai mult în Franţa, loc în care şi-a risipit mare parte din moştenire, unde a devenit călugăr franciscan şi unde a murit. Pentru Jean, imensa locuinţa a însemnat doar o cameră, adesea neîncălzită, în care se retrăgea uneori.

Treptat, Jean Mihail a ajuns unul dintre cei mai înstăriţi oameni din ţară, moştenind de la Generalul Androcle Fotino, cãsãtorit cu sora tatãlui lor Aretia în 1901 casa din Bucuresti si averea sa, mãtusa dupã mamã, Maria Coloni le lãsase mosia de la Deveselu, jud. Olt cu 2000 ha. si vila de aici, Elena Dumba, cealaltã mãtusã dupã tatã, le lãsase colectia de tablouri si casa din Craiova

Jean Mihail a absolvit dreptul la Paris, unde și-a luat și doctoratul. El nu s-a căsătorit niciodată și a trăit în Craiova, dar călătorea des la Paris și la Viena. În 1911, Jean Mihail ajungea deputat din partea Partidului Conservator, iar în 1915 a fost ales deputat, pe listele liberalilor de această dată.

Chiar dacă era un personaj discret, Jean Mihai era destul de vizibil, mai ales în ochii elitelor țării, cum ar fi chiar familia regală. La începutul anilor 1920, averea lui Jean Mihail era estimată la nouă tone aur.

Dan Falcan, istoric: „Era atât de bogat încât în anii crizei economice din 1929-1933 a garantat pentru statul român împrumutul făcut în Franța. Deci el persoană particulară, singur, a garantat statul român, spunând că, dacă nu e în stare statul român să plătească, se angajează el să plătească suma respectivă.”

În 1936, la 28 februarie, s-a stins din viaţă şi, odată cu el, şi ultima figură a familiei. Moşiile, banii şi bunurile le-a donat statului, dorind în schimbul lor înfiinţarea Fundaţiei “Jean C. Mihail”, care trebuia să vândă pământ ţăranilor, în loturi mici, de până la trei hectare, la preţuri acceptabile, iar banii să fie folosiţi pentru ridicarea de şcoli, cămine culturale, biblioteci la sate, pentru înfiinţarea unei şcoli superioare de agricultură la Craiova, a unei maternităţi sau pentru a face dote fetelor sărace.

Au vizitat Palatul Jean Mihail regii Carol I şi Ferdinand, fostul preşedinte al Poloniei, Ignacy Moscicki cu familia şi suita sa. La sfârşitul verii anului 1940, aici au avut loc tratativele româno-bulgare, în urma cărora, la 7 septembrie, România a cedat Bulgariei Cadrilaterul. În septembrie ‘44, aici a fost sediul Comandamentului sovietic al Armatei a 53-a. În toamna aceluiaşi an, timp de cinci săptămâni, a locuit la palat Iosif Broz Tito, care a condus operaţiunile de eliberare a Belgradului. Din 1954 Palatul Jean Mihail adăposteşte Muzeul de Artă.

Din pricina pământului insuficient şi a învoielilor agricole, ţăranii din Ceauru, de exemplu, s-au revoltat împotriva proprietarilor. În vremea aceea, aşa cum aflăm dintr-o monografie a comunei din anul 1906, semnată de preotul Ion Mălăescu, erau ca mari proprietari Constantin(Dinu) Mihail din Craiova la Ceauru, şi pe Taiche Mongescu la Corneşti cu 5.000 de hectare.
Răscoala a început la 15 martie la Ceauru. Din cauza neînţelegerilor privind învoielile agricole între ţărani şi moşierul Dinu Mihail, aceştia în frunte cu preotul Constantin Stoichiţoiu au rupt gardurile moşiei şi au început să facă delimitările aşa cum vroiau ei. Administratorul moşiei şi oamenii săi au trebuit să se apere cu armele. Există chiar un raport al administratorului moşiei în care acesta descrie cele întâmplate: „după ce s-a terminat ruperea gardurilor s-a strâns ţărănimea din Ceauru în faţa curţii cu popa, au început să ne ameninţe cu moartea sunt gata să puie foc la magaziile de grâu şi porumb”. Atacul ţăranilor a fost respins de jandarmi. „Capii răzvrătiţi, relata acelaşi administrator, au umblat din casă în casă, povăţuind pe fiecare locuitor în parte să se răscoale şi să devasteze toată averea proprietăţii, fiindcă acum e timpul. Potrivit raportului comandantului legiunii de jandarmi, proprietăţile din Ceauru şi Bobu ale lui Dinu Mihail au fost scăpate de furia ţăranilor cu mari eforturi. Pentru a curma revolta de la Ceauru, la 20 martie 1907, au mai sosit în zonă două companii de infanterie care au dublat paza. Comandantul legiunii de jandarmi s-a întâlnit cu ţăranii pentru a-i calma. Preotul C. Stoichiţoiu, cu învăţătorul şi trei ţărani au fost duşi la prefectură, dar eliberaţi după ce s-a constatat că plângerile la adresa lor erau nefondate. Din raportul comandantului companiei de jandarmi rurali din 21 martie 1907 către Ministerul de Interne rezultă că agitaţii cu caracter mai grav au fost în comunele Hurezanii de Sus, Bălceşti, Novaci, Băleşti şi altele, contra arendaşilor şi proprietarilor acelor comune pentru învoielile agricole.
Familia Mihail şi-a păstrat proprietăţile din Gorj şi în anii următori. Potrivit unui proces-verbal din 6 martie 1921, găsit de noi în fondurile de arhivă locale, se împroprietăreau pe moşia lui Jean Mihail de la Ceauru 150 de hectare pentru ţărani, primărie, şcoli, biserică şi cimitir.

Jean Mihail (nãscut la Craiova la 16 noiembrie 1875 si decedat în acelasi oras la 28 februarie 1936), se presupunea cã nu era copilul lui Constantin Mihail (Constantin Argetoianu povesteste despre aventura sotiei lui Dinu Mihail cu Gheorghe Creteanu, din care a rezultat Jean), a mostenit întreaga avere funciarã si imobiliarã a tatãlui.
Personalitate retrasă şi discretă, Jean Mihail a locuit un timp într-o singură cameră din palat, despre care se spune că nici măcar n-o încălzea iarna.

În timpul primului rãzboi mondial, când parte din teritoriul României a fost ocupat de Puterile Centrale, în palat a functionat sediul Comandaturii Germane pentru Oltenia. Trebuie amintit faptul cã atunci nu a fost furat nimic si nici nu au fost distrugeri. (cinste lor !)

”...principiul de viață și de îmbogățire al familiei Mihail din Craiova, pare să fi fost economia. Mărețul lor palat, din Capitala Olteniei, nu avea nici odată ferestrele luminate. Ultimul descendent al familiei nu s'a însurat. El nu avea prieteni, nu se ducea nicăieri și nu primea pe nimeni ... Nu și-a îngăduit nicio modificare în locuința moștenită. Și pe când alții își procurau autouri luxoase, chiar pe datorie, el s'a mulțumit cu arhaicul cupeu și cu caii bătrâni, rămași dela părintele său.”

Random image

Album info