Flori Jianu

Gogu Vorvoreanu 1840 - 1911

Raffaelo Romanelli, în 1898, crea statuia în mărime naturală a milionarului craiovean Gogu Vorvoreanu, într-o atitudine distinsă, impunătoare

Craiova, Strada Fraţii Buzeşti, nr. 10. Aici este locul pe care, în urmă cu peste 100 de ani, Gogu Vorvoreanu, cunoscutul avocat latifundiar, punea temelia viitoarei sale reşedinţe de familie. În acest demers, boierul a folosit cele mai bune materiale şi cei mai talentaţi meşteri, dorind cu tot dinadinsul ca noua construcţie să poarte cu succes peste timp blazonul şi întreaga moştenire a neamului său.

Executat după planurile cunoscutului arhitect Maimarolu
Silueta elegantă a distinsei clădiri se poate observa cu ușurință de departe. Porțile înalte, meșteșugite cu foarte mare grijă în firea dură a fierului forjat, lasă se se întrevadă primele detalii arhietecturale.

Palatul „Vorvoreanu” a fost ridicat la începutul secolului XX, între anii 1905-1910, după planurile cunoscutului arhitect Dimitrie Maimarolu. Armonia formelor, împletite autentic într-un curat stil renascentist, aduc laolaltă delicateţea şi fineţurile unui interior bogat în decoraţii şi ornamente, cu impetuozitatea formelor şi bazoreliefurilor exteriore.

Intrarea în palat este pecetluită de blazonul proprietarului Gogu Vorvoreanu, frumos încrustat în trupul masiv al lemnului de stejar care îmbracă în chip solemn fastuosul portal. Câteva trepte de marmură pavează direcţia spre generosul hol, împodobit astăzi, de o parte şi de alta, cu icoanele Sfinţilor: Nicodim de la Tismana, Calinic de la Cernica şi Irodion de la Lainici. Lumina plăpândă şi discretă, desprinsă din sfioasele candele, conturează imaginea prezentului, înduhovnicind parcă amintirea vremurilor trecute. Este locul în care toate obiectele vechi prind viaţă, regăsindu-se într-o perfectă şi armonioasă aşezare.

La capătul holului de la parter, o scară masivă din marmură de Carrara se bifurcă spre etaj. Ascendenţa balustradelor este stopată de siluetele celor două sculpturi din bronz, reprezentări ale Pământului şi Apei, semnate de cunoscutul artist francez Lequein.

Un stil original, plin de culoare și viață
Frumoasa arhitectură interioară se oglindeşte în coloanele cu capitele compozite, în pereţii decoraţi cu lambriuri sau acoperiţi cu mătase, în plafoanele încrustate în stuc aurit sau pictat. Nu pot trece neobservate nici candelabrele din cristal de Murano şi Boemia, vasele japoneje sau mobilierul marca „Empire” şi „Seccesion”.

Motivele fitomorfe şi zoomorfe (bujori, irişi, maci, fluturi, păuni) împodobesc frumos faţadele şi ornamentaţiile palatului. Toate acestea au fost pecetluite de dibăcia marelui pictor polonez Francisc Tribalski. Maestru al picturilor murale, artistul s-a stabilit în Cetatea Băniei înainte de 1890, la invitaţia familiei regale. Timp de peste patru decenii a fascinat întreaga burghezie doljeană printr-un stil original, plin de culoare şi viaţă. Creaţia sa a rămas în istorie, putându-se admira şi astăzi în Liceul Carol I din Craiova, Palatul Administrativ al judeţului Dolj, Palatul „Jean Mihail”, astăzi Muzeul de Artă, Biserica catolică „Sfântul Anton”, clădirile Scrisul Românesc şi Ramuri. A lucrat pentru cele mai importante familii boiereşti ale timpului, reuşind să decoreze cu succes reşedinţele Romanescu, Săvoiu, Pleşa, Peresuti, Delabarba, Economu, Popp, Marincu şi Drăgulescu. Cu toate acestea, capodopera marelui artist rămâne de departe Palatul „Vorvoreanu”. Aici a lăsat cea mai mare parte a talentului său, imprimat ca un testament în fiecare decoraţie.

Emisarii bătrânei Elade pe pământul oltenesc
Pentru a înţelege mai bine frumuseţea, tradiţia şi încărcătura spirituală a acestui nobil spaţiu, trebuiesc redescoperite imaginile şi chipurile de altă dată, scoase de sub colbul vremii şi aduse în realitatea din care odată au făcut parte.

Descendenţi din bătrâna Eladă, din pământul lui Homer şi Ulise, Vorvorenii au păşit în Oltenia la sfârşitul secolului XVIII. Într-un timp foarte scurt au reuşit să se afirme între familiile de frunte ale Craiovei. Seriozitatea în muncă şi mai ales iscusinţa de a gestiona fiecare venit, au făcut ca această spiţă boierească să lase posterităţii valori inestimabile.

Vârful de lance în genealogia acestui neam a fost, fără îndoială, Gogu Vorvoreanu (1840 – 1911). Personalitate proeminentă în viaţa urbei, Gogu a parcurs cu succes itinerariul unei mai mult decât generoase cariere. Doctor în drept şi avocat de prestigiu internaţional, a îndeplinit pe rând următoarele demnităţi: primar al Craiovei, Preşedinte al Consiliului Judeţean, membru la Curtea de Apel Craiova, Procuror General, deputat, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii Comerţului şi Comandor al Ordinului „Steaua României”, Mare Ofiţer al Ordinului „Coroana României” şi membru activ al Partidului Liberal. Pe lângă calităţile sale incontestabile şi agilitatea politică de care totdeauna dădea dovadă, Gogu Vorvoreanu a fost şi un mare filantrop. De această calitate a dat dovadă mai ales în timpul Războiului de independenţă, dintre anii 1877-1878, atunci când, la rugămintea Majestăţii Sale Carol I, Regele României, a transformat una din locuinţele sale în spital pentru îngrijirea răniţilor.

S-a căsătorit cu distinsa domnişoară Polina Vrăbiescu, descendentă a unei familii de mari proprietari, bine situată în ierarhia burgheză a Băniei. Dumnezeu i-a binecuvântat cu nouă odrasle, trei băieţi şi şase fete: Aurelia, Zoe, Eliza, Constantin, Polineta, Ioan, Eleonora, Angela şi Gheorghe (Goguleţ)( Arhivele Statului Craiova, Fondul Vorvoreanu, Pomelnicul urmaşilor familiei Brabeţeanu-Vrăbiescu, fila 2, Recto). Prin căsătoriile de mai târziu, Vorvorenii au ajuns să domine întreaga viaţă a oraşului. În arborele genealogic au apărut nume noi precum: Pleşia, Geblescu, Călinescu, Brătăşianu sau Prodan, sonore prin poziţie socială, avere sau carieră. Cu toate acestea, în cronica familiei putem descoperi şi partea tristă a istoriei. Din voia Părintelui Ceresc, patru dintre vlăstarele Vorvorenilor, Ioan, Goguleţ, Eleonora şi Angela, au fost chemaţi din fragedă pruncie în ceata drepţilor. Din toate aceste încercări, Gogu şi Polina au avut de învăţat multe. Au realizat că nimic nu se poate face fără jertfă, că de la Dumnezeu sunt toate şi la El trebuie să se întoarcă.

Filantropi și restauratori de biserici
Latura filantropică a Familiei Vorvoreanu este evidentă prin actele de caritate şi donaţiile pe care Polina le-a făcut către mai multe sfinte locaşuri din Oltenia. Din darul ei s-au restaurat Bisericile „Sfinţii Arhangheli” din Craiova şi „Sfântul Dumitru” din Bârca. Milostenia distinsei doamne nu a rămas trecută cu vederea, ci a fost scrisă cu litere de aur în istoria Bisericii noastre Ortodoxe. Astfel, după restaurarea Bisericii „Sfinţii Arhangheli”, lucrare pe care Polina Vorvoreanu a sprijinit-o cu două milioane de lei în vremea aceea, patriarhul României Miron Cristea a ţinut să-i mulţumească pentru devotamentul şi dăruirea de care a dat dovadă: „Fapta domniei voastre vorbeşte de la sine şi Bunul Dumnezeu nu va lipsi să răsplătească cu bogata Sa milă pe cei «ce iubesc buna podoabă a Casei Sale». Iar creştinii care se vor îmbisericii în această Biserică a cărui ctitor aţi devenit acum, dacă cumva nu va fi fost o ctitorie a familiei domniei voastre, împreună cu clerul vor înălţa rugăciuni pentru viaţa, sănătatea, pacea şi iertarea păcatelor celei ce le-a dat acest locaş de rugăciune şi l-a împodobit cu toate cele de cuviinţă pentru lauda şi mărirea Tatălui ceresc. Din partea noastră rog să primiţi odată cu mulţumirile şi laudele Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, binecuvântări şi urări de viaţă lungă şi sănătate!”( Idem, Dosarul nr. 343, fila 30, recto).

Biserica din Oltenia i-a fost de asemenea recunoscătoare şi, la propunerea preotului Marghescu, parohul de la „Sfinţii Arhangheli”, vrednicul de pomenire mitropolit Nifon Criveanu a încuviinţat în şedinţa Permanenţei Eparhiale ca sfântul locaş „să poarte numele de Biserica «Gheorghe şi Polina Vorvoreanu» cu hramul Sfinţii Arhangheli”( Idem, Dosarul nr. 9, Proces Verbal nr. 6/1929, fila 41, recto).

În data de 26 ianuarie 1943, preotul paroh Aurel Basilescu autentifică faptul că Vorvorenii sunt ctitorii Bisericii „Sfinţii Arhangheli”, precum şi a altor locaşuri de închinare din judeţul Dolj, printre acestea numărându-se şi Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Brabeţi.
Ziua de 24 ianuarie 1911 stă înscrisă în istoria Craiovei cu litere cernite. La orele 11 şi jumătate, clopotele Bisericii „Sfinţii Arhangheli” au început să bată, anunţând trecerea la cele veşnice a marelui filantrop şi demnitar român Gogu Vorvoreanu, emblema celei mai puternice familii boiereşti din Oltenia. Telegramele şi mesajele de condoleanţe au început să curgă din toată ţară şi de peste hotare. Înmormântarea a avut loc pe data de 27 ianuarie 1911, slujba de prohodire fiind săvârşită la Biserica „Vorvoreanu”.

A lăsat în urmă o avere imensă şi cu greu de estimat. O parte din proprietăţile deţinute au fost consemnate în cadrul partajului întocmit după înmormântare. Dintre acestea amintim: moşiile „Mihăileşti, cu trupurile Plăviceni şi Plăviceasca din judeţele Vlaşca şi Ilfov, Brînceni-Smîrdoioasa-Găuriciu din judeţul Teleorman, Rusăneşti, Grădinile, Robăneşti – Bujoru – Golfin în Romanaţi, Dîrveşti – Urzica, Bîrca, Horezu -Poenari, Preajba, în judeţul Dolj, nouă rânduri de case la Craiova (una dintre ele fiind actuala reşedinţă a Mitropoliei Olteniei), şase locuri de casă în Corabia unde mai avea magazii de cereale în port şi moară, Fabrica de frânghii de la Craiova, moara de la Grădinile etc” (Idem, Inventarele 19-21).

Cel care a purtat mai departe în timp blazonul familiei a fost Costinel. Echilibrat şi inteligent, asemenea tatălui, tânărul s-a străduit să păstreze laolaltă toate bunurile şi podoabele Palatului, într-o perioadă critică pentru ţară. Prezenţa trupelor germane în Craiova între 1916-1918 a determinat transformarea reşedinţei Vorvoreanu în sediu comandamentului german. Cu toate acestea, lucrurile de valoare au rămas la locul loc. Împreună cu soţia Margareta şi fiii George şi Ioan, Corstinel Vorvoreanu a rămas la căpătâiul mamei sale, până în anul 1944, atunci când a trecut la cele veşnice.

Piesă de valoare pentru patrimoniul Bisericii Oltene
În timpul regimului comunist, Casa „Vorvoreanu” a fost naţionalizată, iar bunurile şi terenurile familiei confiscate. Cu toate acestea, jertfa înaintaşilor nu a rămas nerăsplătiră şi, în data de 31 mai 1964, după repetate demersuri înaintate de reprezentanţii Arhiepiscopiei Craiovei către Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, bijuteria din strada Fraţii Buzeşti Nr. 10 a trecut în proprietatea Bisericii Oltene, la schimb cu Casa Băniei. Se împlinea astfel năzuinţa mitropolitului Firmilian Marin, exprimată cu voce tare în şedinţa Adunării Eparhiale din data de 25 martie 1956: „O Reşedinţă proprie defineşte însăşi Aşezământul, îl fixează, îi dă garanţie de durată, îl statorniceşte în conştinţa publică, îi dă încrederea clerului şi a credincioşilor”. Bucuria visului împlinit a fost împărtăşită în Adunarea Eparhială din decembrie 1965, cuvintele marelui mitropolit rămânând memorabile: „Mitropolia Olteniei a căpătat simţământ de durabilitate şi propria ei respiraţie ca o fiinţă vie şi vrednică de lucru” (Pr. Ic. Stavr. D. Păunescu, Orânduieli economice-gospodăreşti în Arhiepiscopia Craiovei, în Revista Mitropolia Olteniei, Nr. 5-6/1970, pp. 430-431). De la această bază, vlădica Firmilian a ridicat din temelie Centrul Eparhial care astăzi îi poartă numele, aşezându-l în vechea vatră a Vorvorenilor.

Preafericitul părinte patriarh Teoctist a dus la bun sfârşit lucrarea înaintaşului său. Astfel, în timpul arhipăstoririi sale ca Mitropolit al Olteniei, centrul eparhial afost sfinţit şi dat definitiv în folosinţă. Tot în această perioadă, în curtea vechilor Vorvoreni a răsărit o frumoasă bisericuță din lemn, strămutată aici în anul 1975, tocmai din Tălpășeștii Gorjului. Sfântul locaș, închinat „Tuturor Sfinţilor”, are o vechime de peste 230 ani şi a fost ctitorit de monahul Daniil din lavra Tismanei, cu sprijinul gorjenilor din Tălpăşeşti. Astăzi funcţionează în regim de paraclis mitropolitan, cu program liturgic zilnic.

Mitropolit Nestor Vornicescu a reuşit să includă întregul complex Vorvoreanu într-un album turistic ilustrat al monumentelor de patrimoniu din Mitropolia Olteniei.

Planuri de viitor
Odată instalat în scaulul înaintaşilor săi, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu a început demersurile pentru definitivarea situaţiei juridice a Palatului „Vorvoreanu”. Prin multă trudă şi osteneală s-a reuşit transferarea definitivă şi irevocabilă a clădirii şi a terenului aferent acesteia în patrimoniul Arhiepiscopiei Craiovei. În curând, vechea vatră a Vorvorenilor va intra într-un amplu proces de restaurare.

Diac. Ioniţă Apostolache,

Pr. Ion Micu


Familia Vorvoreanu este originara din Grecia, stabilindu-se la Craiova la sfarsitul secolului XVIII. Gogu Vorvoreanu a murit la un an de la incheierea constructiei palatului sau. Avea noua case in Craiova, mosii intinse, mori si fabrica de franghii din oras. Intre 1916-1918, comandamentul german s-a instalat in acest palat la Craiova.
Palatul Vorvoreanu si celelalte multe proprietati si bunuri ale familiei au fost nationalizate de comunisti. In acest palat si-a plasat Petru Dumitriu cadrul romanului “Cronica de familie”.
In 1964, Biserica ortodoxa a cedat Casa Baniei, obtinand la schimb Palatul Vorvoreanu, care a fost transformat in resedinta mitropolitana. In curtea palatului a fost stramutata din Talpasesti, jud. Gorj, o bisericuta de lemn veche de 230 de ani, care serveste drept paraclis mitropolitan.

Random image

Album info