Flori Jianu

Alina Corcoz

Mă numesc Alina şi aşa îmi spune mai toată lumea, în afară de câţiva prieteni foarte apropiaţi ce-mi mai spun Ali sau Blonda :) don’t ask why!!

Am făcut ochi aici, în Bucureşti, la un pic mai mult de un an după ce s-au cunoscut părinţii mei. Mai am un frate, mai mic decât mine, un frate mai harnic pe plan familial, el fiind căsătorit şi având deja o fetiţă de 3 ani (subiect fotografic şi nu numai).

Am copilărit în Bucureşti însă în vacanţa de vară eram întotdeauna la bunici. Cea mai dragă amintire din acea perioadă este bălăceală în apa de după ploaile de vară :) apa încălzită de pământul scăldat în soare.

Bunicii mi s-au dus…toți, dar păstrez amintirile cu drag în suflet.

Nu am artişti în familie, deşi cumnata mea e destul de talentată la sculptat în lemn. Dar va povestesc altă data despre asta :)

În adolescentă băteam parcurile şi maidanul, fac parte din generaţia ce încă se mai juca faţa ascunselea, raţele şi vânătorii, castel şi multe altele.
Adolescenţa mi-a fost frumoasă, îmi amintesc şi de prima dragoste, la 15 ani şi zâmbesc de naivitatea cu care priveam lumea pe atunci :)

După ani multi de şcoală m-am trezit inginer constructor şi lucrez în proiectare de când am terminat. Mulţumită de cele mai multe ori, nemulţumită uneori…daca trag linie şi adun, îmi iese pe plus, deci e bine.

Fotografia…imi amintesc de excursii prin ţara şi poze pe film, poze de familie, amintiri frumoase.
Prin 2005 am avut primul aparat foto digital, un HP de 5megapixeli. Fotografiam tot ce prindeam, în general prin casă, căci acolo petreceam cel mai mult timp. Ştiam că îmi place să fac poze însă nu m-am preocupat în mod special de asta până acum un an, când mi-am făcut blog fotografic.

Apoi am început să ies cu oraşul.ro şi am început să prin curaj să umblu cu aparatul foto de gât, pe stradă. Cam tot atunci m-am pricopsit și cu Nikonul meu compact de acum :) A trecut un an de atunci, un an în care zilnic am alocat ceva timp fotografiei, fie că am ieşit la pozat, fie că am urmărit ce fac alţii, fie că am încercat să învăţ, să citesc.

Fotografi preferaţi nu am în mod special, urmăresc foarte mulţi şi mi-e greu să mă opresc doar asupra câtorva. În principiu sunt mulţumită de fotografiile mele pe moment, deşi cine mă aude ar spune că nu-s mulţumită deloc.

În acest an ce a trecut de când mă preocupa fotografia, am constatat că ceea ce la început mă încânta, după un timp nu mi se mai părea atât de grozav, vedeam greşeli, vedeam naivitatea din spatele fotografiei, lipsă de cunoştinţe şi tot aşa.
Ăsta e semn de evoluţie şi ştiu că mai am foarte multe de învăţat. Însă nu sunt nici foarte severă cu mine. Fotografia îmi aduce bucurie în suflet. Postez pe blog aproape zilnic şi o fac pentru că îmi face plăcere să îl construiesc aşa, să aleg din poze şi să împărtăşesc şi altora.

Accept critici deşi le primesc rar, pentru că lumea în general evită să critice. Cred că am o oarecare înclinaţie către fotografie şi sper ca în timp să evoluez ca fotograf, atât dpdv tehnic cât şi artistic. Nu am făcut cursuri foto însă am citit câte ceva și mai urmează să mai citesc. Însă recunosc faptul că mai degrabă aș citi beletristică decât fotografie.

Fotografiez orice, experimentez, nu toate îmi ies bine însă mă străduiesc.
Nebunia mea fotografică este să “cosmetizez” anumite fotografii…și le cosmetizez după suflet.

Autoportrete…am facut, arat :)

Înclin către fotografia macro, deși nu mă dau în lături de la nici o temă, chiar dacă macro al meu e mai degrabă close-up. Portrete am avut ocazia să fac cu voi, cu gașca, și consider că mai am mult de lucru acolo. Tind să dau vina pe aparatul meu foto dar nu e obligatoriu ca scuza asta să fie bună de fiecare dată :)

Dăruiesc fotografii familiei și prietenilor. Regret că nu m-am aplecat mai devreme către fotografie si către alte câteva domenii ce mă interesează. Însă nu e tarziu nici acum.

Se mai întâmplă să invidiez persoane din jurul meu pentru că au posibilitatea să facă lucruri ce mie îmi sunt inaccesibile în momentul respectiv. Dar încerc să compensez făcând ceea ce îmi este accesibil.

Dacă vreau răsfăț, merg la mama, normal :)

De uitat, nu vreau să uit nimic, pentru că tot ce mi s-a întâmplat m-a format ca om. Apoi, ce este de uitat, se uită oricum și ce trebuie ținut minte, se ține.

Eu nu-mi amintesc să fi visat vreodată că pot zbura însă, metaforic vorbind, mi-am dorit să zbor. Și îmi doresc și acum, prin zbor întelegând să excelez în anumite domenii cum ar fi profesia mea și viața familială.

Când mi-e mai greu gandesc mereu asa: “ O să fie bine!” și cam asa se și întâmplă. Orice greu/rau trece mai devreme sau mai târziu.

Random image

Album info