Flori Jianu

Cristiana Pantea

Cum îţi spun prietenii ? care este numele tău de ,,scenă’’ ?
„Cristiana” a fost intotdeauna un nume lung si problematic in cazurile de graba si urgenta. A fost scurtat de catre familie si prieteni la „Cristina”, ulterior la „Cristi” (debusolant pentru ceilalti), intr-un final s-a ajuns la forma „Crisa” … si ca sa se incadreze la nume „de scena” cum l-ai numit tu, a fost cosmetizat in „Krissa”.

De unde eşti ?
Teoretic sau practic? Teoretic din Bucuresti. Practic insa nu mi-am deslusit inca adevarata sursa si apartenenta.

Mai ai fraţi, surori ?
Din fericire nu … din fericire pentru ei.

Casatorita ? copii ?
Doar ceruta. Da, gemeni, copiii din mine.

Unde ai copilarit ? cea mai frumoasa amintire de atunci ?
Prin munti si in valuri. Parintii mei n-au avut stare niciodata, m-au balacit in mare la 6 luni, iar la varsta de un an ma carau ca pe vanat prin paduri, intr-o patura. Nu am o amintire „preferata”, toata copilaria mea a fost frumoasa.

Oameni care nu mai sunt si care te-au iubit ?
Multi… strabunici, bunici, alti membrii ai familiei, prieteni din copilarie, scoala, liceu … intrebandu-ma asta acum, imi dau seama ca nu ma raportez la oameni care m-au iubit, ci la oameni pe care eu i-am iubit.

Ai artişti in familie ?
Doar un unchi muzician. Mama are inclinatii spre teatru, dar neconcretizate.

In adolescenţă ce îţî placea sa faci ? adolescenţa e dificila…copil nu mai eşti…dar nici adult…nu te ia nimeni in serios !
In adolescenta imi placea sa … fiu adolescenta. Luata in serios am fost, fie ca o dadeam in bara fie ca reuseam „un ceva” neasteptat … parintii mei mi-au fost in primul rand prieteni si asta i-a facut sa se descurce perfect cu „mutantul” asta de care vorbesti tu, un copil-adult.

De cine te-ai indragostit prima oara ?
De nenea ala cu masca din Sailor Moon.

Şcoala ? profesie ? mulţumita de ce faci in prezent ?
Filologie, Limbi si literaturi straine, Pedagogie. Ativitati trecute: voluntariat, modelling, contabilitate. In prezent asistent manager. Fotograf independent intotdeauna cu prioritate. In mare parte sunt multumita, dar intotdeauna vrei mai mult.

Cum a aparut in viaţa ta fotografia ?
K-Booooom! … si-a trebuit sa-mi redefinesc universul.

Ai un fotograf preferat ? ce îţî place la el/ea ?
Preferand mai multe stiluri fotografice atunci si atentia mea se indreapta catre foarte multi fotografi, nu pot nominaliza unul singur.

Esti mulţumit de fotografiile pe care le faci ?
Niciodata.

Urmareşti ce fac alţii ? îţi exprimi parerea sincer despre fotografiile lor ?
Urmaresc multi fotografi, insa de obicei ma rezum la reactiile pozitive. Se mai intampla sa-mi exprim si parerile negative, insa intotdeauna le-am considerat opinii de privitor si consumator de arta, nu critici de fotograf.

Accepţi critici ? sau te superi daca cineva te critica ?
Accept criticile celor in masura sa ma critice (nu neaparat fotografi) … si doar daca sunt argumentate …

Ai vreun of fotografic ?
In fiecare zi altul.

Te reprezinta fotografia ? ai si alte inclinaţii catre alte arte ?
Ma reprezinta in primul rand raportat la cum privesc eu lumea. Intotdeauna ma bucur de o forma haioasa a unui norisor, de expresia calda a unui caine, de o raza de soare cazand intr-un loc neasteptat, de orice pata de culoare care da viata unei situatii aparent banala. Asadar fotografia ma reprezinta pentru ca este o modalitate de a surpinde si pastra aceste „nimicuri” speciale, atat practic (prin poza in sine), cat si spiritual (pot ramane incarcata pozitiv vreme indelungata doar pentru ca am imaginea aceea speciala in minte si atat). Alte inclinatii … scriu, dansez, cant (atat cat sa sune a ceva), desenez.

Ai studiat foto ? cu cine ? ce ai invaţat de la ei ?
Nu am studii serioase in acest domeniu. Momentan este un hobby, ma joc, testez, incerc sa descopar singura, tocmai pentru a nu exista o presiune, o miza. Fac asta relaxat si in primul rand pentru mine.

Ce ţi-ar placea sa faci pe viitor ? Cum te vezi ca fotograf peste zece ani ?
Nu am un „to do list” nici macar pentru anul asta. Pe viitor voi face exact ceea ce simt si dorec in momentele respective. Ca si fotograf, voi face asta in continuare, insa nu pot preconiza la ce nivel, se poate sa ramana doar o pasiune, s-ar putea sa doresc un alt nivel.

Ce simţi facând fotografie ?
Simt exact ceea ce am nevoie intr-un anumit moment. Imi organizez ideile si sedintele foto in funtie de starea de spirit. Am facut greseala in trecut sa accept colaborari care nu ma reprezentau, din motive care nu ma defineau. Tocmai de aceea, important nu este ce simt facand asta, ci pur si simplu ca simt.

Ce te face pe tine fericita ?
Ma pot bucura atat lucruri superficiale cat si nimicuri, lucruri care pentru altii nu inseamna nimic.

Te consideri un fotograf bun ?
Da, un fotograf bun, nu foarte bun, asta raportat la standardele generale … si unul slab in raport cu ceea ce imi doresc defapt de la mine.

Ai vreo obsesie ?
Sunt obsedata de propriile obsesii… in plus, obsesiile mele ma relaxeaza.

Frământari ? îndoieli ?
Framantari, indoilei …

Un om normal nu e un artist, ca sa fii artist trebuie sa fii un pic nebun. Nebunii au propria lor lume…a ta cum este ?
Lumea mea … pai … Culori, valuri, bokeh … gol, gol, gol … da … nu … ceva, ceva, ceva … armonie, stiu, simt … hmmm … gol, gol … ceva, ceva … si de la capat.

Te-ai jucat facându-ţi autoportrete ? îmi arăti ?
Da, se intampla sa fiu singura la indemana de cele mai multe ori cand simt nevoia sa fac poze… iar in alte cazuri, pur si simplu nu exista cineva care sa simta sau inteleaga ipostaza respectiva mai bine decat mine.

Iadul personal ? există lucruri care te deprima ?
Nu suport sa fiu mintita, dar nu ma deprima, doar ma indispune. Iadul depresiei insa, l-am simtit de vreo 2 ori, doar ca nu m-am lamurit nici eu asupra motivelor concrete… ce pot sa-ti spun concret insa, este ca nu m-au deprimat niciodata evenimente exterioare, ci doar din interiorul meu si pe care nu le pot explica. Si nu, nu-s cu pluta si nici narcisista, doar ca problemele cu exteriorul le-am rezolvat mereu, cu mine insa ma inteleg mai greu.

În trecut pictorii îşi alegeau sa picteze teme religioase sau nuduri, tema ta favorita care este ?
Feminitatea in conexiune cu natura. Portretele de exterior ma reprezinta cel mai bine. O alta tema speciala ar fi nudul.

Cand te uiţi in oglinda ce vezi ?
O ciudata care se uita la mine.

Daruieşti fotografii ? cui ?
Prietenilor.

Care e cea mai frumoasa amintire a ta ?
Sa aleg o singura amintire frumoasa nu ar fi corect nici fata de altii si nici fata de mine … si ar insemna sa ma definesc intr-un singur cuvant.

Care este cel mai mare regret ?
Regret tot ceea ce am regretat pana acum.

Ai realizat vreodata ca invidiezi pe cineva ? si de ce anume ?
Invidiez de obicei pe cei ancorati in realitate … dupa care realizez cat de plictisitor trebuie sa fie defapt … si-mi trece.

Cine te rasfaţa ?
Parintii si iubitul. E un viciu.

Ce ai vrea sa uiţi ?
Nimic momentan, inca mai am spatiu. Nici macar momentele grele sau urate, fac parte din ceea ce sunt.

De ce crezi ca încetam sa visam ca putem zbura ?
Pentru ca reusim s-o facem cu adevarat.

Ai un motto care te reprezintă ?
Daca nu esti un pic dus cu capul, o iei razna de tot …

Random image

Album info