Flori Jianu

Politymos G. Constantin

Constantin Politymos era fratele Anei sotia lui Theodor Aman.

În limba neogreacă cuvântul „πολύτιμος” înseamnă „preţios, valoros”. E scris aşadar cu litera „y”,
ceea ce explică de ce numele lui Constantin G. Politimos a fost scris pe cavoul său de la cimitirul Bellu sub
forma „Polytimos”. În articolul de faţă, pentru o lectură mai cursivă am optat pentru varianta românească
„Politimos”. Nu a fost un gest de preţiozitate din partea sa, ci a recurs la o variantă etimologic corectă. Pe de
altă parte, trebuie făcută diferenţa dintre „πολύτιμος” şi „πολίτης” care înseamnă „cetăţean”, derivat evident
al cuvântului „πόλις” = „oraş”.

Pentru bibliografia subiectului trebuie menţionat că despre familia Politimos, criticul literar Ştefan Ion
Ghilimescu a publicat în iunie 2012 un articol substanţial, interesul său fiind legat de faptul că locuieşte la
Fieni, în judeţul Dâmboviţa, iar pe teritoriul acestei localităţi, ca şi a unui sat învecinat, Cucuteni, au existat
proprietăţi ale familiei Politimos. Potrivit autorului amintit, Iordache Politimos era originar din Moscopole
şi ar fi plecat de acolo ca urmare a distrugerii oraşului în 1788. Ar fi fost cuţovlah. Poate că da, poate că nu,
suntem înclinaţi să răspundem la această ipoteză prezentată drept o certitudine. Din păcate există o anumită
tendinţă de a-i “româniza” pe cei veniţi în Principate de la sudul Dunării a căror etnie este adesea dificil de
precizat: aceştia puteau fi, în general, greci, albanezi, sârbi, bulgari şi, e drept, nu în ultimul rând, vlahi. A
face însă din toţi aceştia aromâni mi se pare exagerat şi în afara realităţii istorice.
Constantin G. Politimos a studiat dreptul la Paris, ajungând prefect de Dâmboviţa, preşedintele
Tribunalului de aici, deputat liberal de Dâmboviţa şi director general al închisorilor, numit în funcţie de Ion
C. Brătianu. A fost căsătorit cu Eliza Deşliu, fiica lui Costache Deşliu şi a soţiei sale Anghelina născută
Filitti (1837–1922). Nu au avut copii, astfel că numele „Politimos” s-a stins odată cu ei. La Policiori, în
judeţul Buzău, se afla moşia de zestre a soţiei lui Constantin Politimos. În 1864 figura aici ca proprietar
socrul său, Costache Deşliu.
Constantin Politimos, fratele Anei Aman(casatorita cu Teodor Aman pictorul), s-a căsătorit aşadar cu Eliza Deşliu, sora mai sus-amintitului
Mihail Deşliu, a cărui soţie era din familia Butculescu. Mihail Deşliu a fost prefect de poliţie al Capitalei.
Funcţia era oarecum în familie, pentru că şi Ioan Şt. Deşliu (1825–1884) ocupase acelaşi fotoliu. Pe de altă
parte, directorul general al închisorilor era aşadar cumnat cu şeful poliţiei bucureştene, ceea ce facilita,
desigur, comunicarea dintre titularii celor două funcţii.

O alta politica definitorie pentru Ion C. Bratianu: sa nu-si faca adversari. C. Bacalbasa surprinde in asta o deosebita sensibilitate la real. Fondatorul dinastiei bratieniste nu era bolnav de autosuficienta, nu se credea infailibil. De mirare, daca ne gandim ca guvernase doisprezece ani intruna, dominand zdrobitor scena politica a Romaniei mici: "Cu toata popularitatea mare ce avea, cu tot sprijinul regelui Carol, desi razboiul, independenta si inaltarea tarei la rangul de regat ii dadeau o mare superioritate asupra tuturor celorlalti barbati politici din tara, totusi el nu se simtea sigur pe putere atat timp cat multe inteligente superioare ii erau potrivnice si se organizau spre a-l combate."
Pentru ilustrarea acestui adevar, Constantin Bacalbasa reda felul prin care Ion C. Bratianu a rezolvat asa-zisa problema Politimos. Constantin G. Politimos era presedintele Tribunalului din Tirgoviste, "un om de o mare corectitudine si de un caracter inflexibil". Liberalii vor sa scape de acest personaj incomod, care le incurca toate socotelile. Si cele tinand de matrapazlacuri, si cele tinand de promisiunea facuta unui client politic ca va primi postul de presedinte al Tribunalului. Toate incercarile de a-l muta intr-o alta parte dau gres. In vremurile de azi, si nu numai, chiar si in vremurile de ieri si de maine, un om de puterea lui Ion C. Bratianu, ba chiar si unul la inceput de autoritate, s-ar fi silit sa-l inlature pe C. Politimos. Ce face Ion C. Bratianu? Scena povestita de Constantin Bacalbasa merita reprodusa in intregime, deoarece poate fi o lectie pentru politicienii romani din toate veacurile: "Intr-o zi de vara, Politimos primi la Targoviste o telegrama directa de la Ion Bratianu, prin care-l ruga sa ia primul tren si, de la gara, sa vina direct la dansul acasa. In fata invitatiunii urgente, Politimos, in adevar, lua primul tren, veni la Bucuresti, se urca intr-o birja si trase drept la casa primului-ministru.
Bratianu isi calculase toate efectele. Trenul de Targoviste ajungea in Gara de Nord la ora 7 si un sfert, deci Politimos trebuia sa fie la dansul tocmai in timpul mesei de seara. In adevar, Bratianu, inconjurat de familie, era la masa, cand sergentul il anunta ca Politimos a sosit. Primul-ministru nu ordona ca Politimos sa fie introdus, ci se scula de la masa si se duse sa-l primeasca in persoana.
Bietul Politimos era aiurit. Cu sila Bratianu il lua de brat, il impinse in sala de mancare si ordona sa i se puie un tacam la masa. Bineinteles totul era pregatit mai dinainte.
Dupa ce masa se sfarsi, Politimos incantat ca fusese primit ca un intim amic al familiei, fu introdus in cabinetul de lucru. Si aci, Bratianu juca scena cea mare:
- Draga Politimos, te-am chemat ca sa-mi faci un serviciu mare, mare de tot! Dar te conjur sa nu ma refuzi!
- Domnule Bratianu, spuneti!...
- Am intrat intr-o mare incurcatura din care numai tu ma poti scapa. Fagaduieste-mi ca nu ma vei refuza.
- Domnule prim-ministru, sunt la ordinele dvs.!
- Iata despre ce e vorba. A ramas vacant postul de director general al inchisorilor, dar sunt zece candidati. Pe unul il sustine beizadea Milica, pe altul generalul Leca, pe al treilea Slatescu, pe al patrulea Campineanu! Pe cine sa numesc, pe care sa-l satisfac? Si atunci m-am gandit la tine. Ori pe care candidat a-si numi multumesc pe unul si supar pe toti ceilalti. Dar cand voiu numi pe Politimos toti isi vor pleca capetele.
Politimos era zapacit. Pe vremea aceea directia inchisorilor era una din cele mai inalte functii in stat, de aceea Politimos era incantat de ceea ce i se intampla. Si fireste, primi. (...) Aceasta era maniera lui Ion Bratianu de a manui oamenii".
In notele competente la editia din anul 2000 de la Albatros, Tiberiu Avramescu tine sa puna lucrurile la punct:
"Relatarea lui Bacalbasa, astazi destul de greu de verificat, pare a fi reala, nu insa in toate detaliile".
La vremea numirii sale ca director general al Penitenciarelor, Politimos nu era presedinte de Tribunal, ci prefect de Dambovita.
Indiferent daca scena a avut sau nu loc, ea joaca rolul faptului exemplificator. Pentru a-si rezolva interesele, Ion C. Bratianu stia sa fie si modest.

Random image

Album info