Flori Jianu

Gabriela Bokassa 1976

Considerată o veritabilă Mata Hari de România - Ion Mihai Pacepa o numește (în "Orizonturi Roșii") "agent model" al Securității ceaușiste - fosta doamnă Bokassa e, în prezent, o femeie de succes, care desfășoară numeroase business-uri imobiliare și deține un magazin de bijuterii în centrul Bucureștiului. În cele ce urmează, pornind de la o serie de informații pe care ni le-au dezvăluit surse apropiate Gabrielei Drâmbă, ZIUAnews va analiza culisele tratativelor (1970-1975) dintre Nicolae Ceaușescu și Jean-Bedel Bokassa - negocieri care s-au soldat cu detașarea unui agent DIE în patul sângerosului dictator african (ulterior condamnat pentru genocid și canibalism!) - dar și dedesubturile "evadării" doamnei Bokassa din Republica Centrafricană, posibilă doar în urma unui gest extrem, peste care Securitatea a presărat perdele de fum.

Conform unui fost coleg de liceu al Gabrielei Drâmbă - care insistă să își păstreze anonimatul - aceasta este fiica adoptivă a unei croitorese care locuia în preajma Gării de Nord. Deși nu își prea bătea capul cu învățătura, ea avea cele mai mari note din clasă și era adusă la cursuri cu un autoturism Volga negru, "semn că Securitatea a racolat-o de fragedă". Grație frumuseții și tinereții exuberante - "Viitoarea doamnă Bokassa avea o talie de viespe, părul blond și ochii superbi, albaștri" - cât și a legăturilor pe care le întreținea cu organismele represive ceaușiste, ea a ajuns să frecventeze cercuri sus puse, dar și anturajele "de fițe" din Primăverii, Băneasa și Dorobanți, în care se învârteau odraslele de bani gata ale nomenclaturii comuniste.

Aceeași sursă ne dezvăluie că, în prima jumătate a anilor '70, deși era curtată asiduu de junele Adrian Năstase - viitorul premier pesedi
st obișnuind să o scoată "la suc" în parcul Cișmigiu și să o invite, în repetate rânduri, la restaurant - Gabriela Drâmbă s-a logodit cu un cetățean italian stabilit pe malurile Dâmboviței ("un flăcău cu oarecare situație" despre care nu se știe mai nimic). Planurile de nuntă vor fi însă zădărnicite, pentru totdeauna, odată cu vizitele pe care dictatorul centrafrican Jean-Bedel Bokassa începe să le facă în România, prima dintre acestea fiind efectuată în perioada 11-16 iulie 1970.

Tiranul negru se întâlnește cu Nicolae Ceaușescu și îi solicită sprijinul în vederea exploatării bogățiilor naturale din țara sa, proces pe care nu-l poate susține din lipsă de bani, utilaje și specialiști. Tentat de uraniul și diamantele lui Bokassa, tovarășul își anunță disponibilitatea de a se implica activ în construcția de căi ferate - necesare unei republici bananiere fără ieșire la ocean - în schimbul excavării, la comun, a zăcămintelor de uraniu, diamant, cupru, fier, mercur și bauxită. În final, Ceaușescu obține aproape tot ce îi dorește inima, mai puțin accesul la resursele de uraniu, pe care Bokassa nu era dispus să le împartă cu nimeni. Deși proiectul căilor ferate a căzut din lipsă de fonduri, partea română și-a păstrat privilegiile, în schimbul construirii de laboratoare geologice și a alocărilor de credite în experți și utilaje miniere.

Pe fondul negocierilor dintre cei doi dictatori, Securitatea a avut grijă ca lui Bokassa să nu-i lipsească nimic, existând mărturii - în acest sens îi invocăm pe fostul șef al DIE, Ion Mihai Pacepa, și pe Ștefan Andrei, ministru comunist de Externe - că centrafricanului (un afemeiat notoriu!) i-au fost livrate "pe tavă", în vederea desfătării, mai multe frumuseți mioritice. Până la urmă, printre acestea s-a numărat și Gabriela Drâmbă, pe care Securitatea a trimis-o la Bangui, inițial pe post de translatoare, cu un ansamblu folcloric. Urmarea? Despotul a dezvoltat o adevărată obsesie pentru tânără și, la puțin timp după întoarcerea ei în țară, i-a trimis un fax mieros omologului Ceușescu, rugându-l să i-o trimită plocon, drept nevastă. La rândul ei, fosta doamnă Bokassa susține că Securitatea a forțat-o să își părăsească logodnicul, proferând amenințări la adresa familiei. Totodată, ea povestește că, înaintea plecării pe meleaguri centrafricane, a fost convocată chiar în biroul lui Nicolae Ceaușescu care i-a explicat sec, în puține cuvinte, că interesul patriei este cu mult mai înălțător decât o banală poveste de dragoste.

Trimisă "cadou" lui Bokassa (1975), Gabriela rămâne o perioadă în Republica Centrafricană, naște o fetiță și revine la București, unde termină Facultatea de Stomatologie. E nevoită să se întoarcă pe continentul negru, din nou la directivele Securității, pe motiv că Bokassa i-a telefonat lui Ceaușescu și l-a rugat să i-o retrimită, fiindcă fetița plânge după mamă. E conștientă că, dacă nu se supune întocmai, riscă să își piardă atât familia din țară, cât și copilul de peste hotare. Deși aparent are traiul opulent al unei regine exotice - locuiește într-un palat de poveste, înconjurat de grădini luxuriante și lacuri populate de crocodili - Gabriela Drâmbă este terorizată în mod constant de excesele de gelozie ale dictatorului, de abuzurile sale bahice și sexuale - este cunoscut faptul că a avut nu mai puțin de 18 neveste și peste 60 de copii. În aceeași perioadă, Bokassa a dispus numeroase represiuni sângeroase, căsăpindu-și programatic oponenții, iar rafalele de mitralieră pătrundeau adesea, până și în intimitatea iatacului prezidențial. Totodată, zvonuri sinistre despre metehnele canibalistice ale dictatorului ajung în Europa.

În pofida situației diplomatice foarte delicate, Gabriela Drâmbă reușește totuși să scape din infernul centrafrican, cu prețul unui gest extrem. Potrivit unor surse din anturajul acesteia - "înfricoșată și ajunsă la capătul suportabilității umane" - tânăra a încercat să se sinucidă, fiind salvată cu greu de medicii palatului, fapt care l-a înduplecat pe tiranul Bokassa. În ultimă instanță, el îi permite să se stabilească definitiv în Franța, oferindu-i o cantitate impresionantă de bijuterii și sume considerabile de bani, necesare începerii unei noi vieți lipsite de griji. Anii au trecut și, în prezent, fiica Gabrielei - Anne de Berengo (37 de ani) - trăiește la Paris, unde este lider sindical și administrează niște clădiri de patrimoniu.

După Revoluție, fosta doamnă Bokassa s-a întors în țară și locuiește într-o vilă din apropierea Bucureștiului. În prezent, este o femeie de succes care desfășoară mai multe business-uri imobiliare, cu precădere în zona Pipera. Potrivit surselor noastre, ea a fost jefuită, în 2008, chiar de un portar căruia îi lăsase cheile pentru a-i uda florile aflate într-un apartament pe care îl deține în centrul Bucureștiului. Profitând de faptul că proprietara nu l-a verificat niciodată, acesta a sustras din imobil tablouri și alte obiecte de artă în valoare de aproximativ 80 de mii de euro. La vremea respectivă, după ce a prins de veste că a fost furată de propriul angajat, Gabriela Drâmbă intenționa să apeleze la serviciile unei firme de detectivi particulari.

Fostul șef al Departamentului de Informații Externe - l-am numit pe Ion Mihai Pacepa - susține că Gabriela Drâmbă a fost unul dintre cei mai prolifici spioni DIE, infiltrat la cel mai înalt nivel într-o "țară-scop" : "< Stele > era eufemismul pe care Ceaușescu și Elena îl foloseau pentru diamante. Amândoi erau atât de fascinaţi de diamante încât ei înşişi au pus la cale și au condus o operaţiune împotriva dictatorului centrafrican Jean Bedel Bokassa cu scopul de a obţine de la el terenuri concesionate cu minereuri preţioase. În 1975, ei l-au invitat pe Bokassa să facă o vizită oficială la Bucureşti, unde au remarcat că acesta era văzut deseori în compania unei românce splendide, Gabriela, pe care ei o aleseseră în acest scop. După câteva săptămâni, la rugămintea lui Bokassa, Gabriela a fost trimisă la Bangui cu unul din avioanele personale aparţinând lui Ceaușescu, fiind însoţită de către consilierul-șef al lui Ceaușescu, Vasile Pungan. Gabriela Bokassa, soţia româncă a împăratului Bokassa I al Imperiului Centrafrican (actualmente Republica Centrafricană) a devenit unul din exemplele preferate ale lui Ceaușescu, arătând cum un agent secret poate fi infiltrat într-o ţară-scop la cel mai înalt nivel.

Din cauza ei, Bokassa a acceptat, în secret, 10% din profituri, plătite în contul unei bănci elveţiene, provenind din minele de diamant descoperite de România pe terenurile avantajoase sugerate de acesta. Timp de doi ani, Gabriela a fost o agentă model, până când s-a speriat atât de tare de Bokassa încât a reuşit să fugă de la el, plecând la Paris. Valizele pline cu bijuterii pe care le-a luat cu ea au ajutat-o să înceapă o viaţă nouă, anonimă, în Franţa. Când anumite zvonuri referitoare la dispariţia Gabrielei de la Bangui au început să circule prin Franţa, Ceaușescu a dat ordin ca DIE să răspândească zvonul că Gabriela fusese trimisă înapoi în România de către împărat.

Ceaușescu voia să-i descurajeze pe ziariştii francezi s-o mai caute. Această operaţiune de dezinformare a dat roade, în noiembrie 1977, un ziar francez publica următoarele: „Soţia româncă, pe care Bokassa I a adus-o cândva în haremul său din trupa de balet bucureştean, a dezamăgit pe Majestatea Sa (Dumnezeule!) cu un paznic din garda sa personală: gardianul (sâc!) a fost ucis, iar Lady Chatterley a fost încuiată pe partea cealaltă a cortinei de fier, datorită amabilităţii Aeroflot-ului." Această ştire a fost răspândită mai târziu în alte publicaţii franceze, inclusiv într-o biografie despre Bokassa, dovedindu-se temporar de folos în protejarea anonimatului Gabrielei în Franţa şi secretului cu privire la activitatea ei ca agent DIE." ("Orizonturi Roșii")

Călăul Bokassa (Salah Eddine Ahmed Bokassa) s-a născut în 1921, la cincizeci de kilometri de Bangui, oraș ce urma să devină buricul delirantului "Imperiu" Centrafrican. Copilăria și-a petrecut-o în desișurile pădurii ecuatoriale, până la vârsta de cinci ani, când tatăl său - Mindogon Mgboundolou, o căpetenie a tribului M'Baka - este omorât în bătaie de soldații francezi, în urma unei rebeliuni eșuate. Cu același prilej, mama se sinucide. Rămas orfan, rubedeniile îl expediază pe Bokassa la școala catolică din Mbaiki, unde capătă porecla de "Jean- Bedel", din pricina atașamentului pe care îl manifestă pentru un manual de limba franceză, scris de un pedagog cu acest nume. Facem mențiunea că, în acele vremuri tulburi, canibalismul ritualic va fi fost o practică tolerată și chiar încurajată în sânul tribului M'Baka.

Ajuns la adolescență, Bokassa s-a înscris în Armata Franceză și a luptat împotriva Germaniei naziste. Pe front, s-a făcut remarcat grație curajului nebunesc și a tratamentelor sălbătice pe care le administra prizonierilor, "calități" ce l-au avansat rapid la gradul de căpitan. Îl regăsim detașat în primul război din Indochina (1953), unde este decorat cu distincția Croix de Guerre. Tot acolo se însoară cu o vietnameză. În 1962, Bokassa se întoarce în țara natală, într-un moment în care întregul continent negru era zdruncinat din temelii de afirmarea așa-ziselor republici africane independente. Noul climat politic - favorizat de sfârșitul celui de-al doilea război mondial și de retragerea (sau slăbirea) fostelor puteri coloniale - se vădea a fi un mediu mai mult decât propice pentru afirmarea și impunerea unor abominabile regimuri totalitare.

Ironia face ca primul președinte al Republicii Centrafricane să fie David Dacko, unul dintre verii lui Bokassa. Avid de putere și promovat pe criterii de nepotism, Jean-Bedel a ajuns comandant al armatei naționale, primind astfel pârghia mult dorită, necesară trădării și instaurării unui regim militar de teroare. Ceea ce se și petrece, la 31 decembrie 1966, când Bokassa dă o lovitură de stat în cursul unei singure zile, folosind din plin absența vărului Dacko, plecat din țară într-o scurtă vizită oficială. Nebunia tiranului și-a atins cumplitul apogeu în 1977, anul "de grație" în care s-a autoproclamat "împărat" al sărmanei țărișoare pe care a intitulat-o, cu de la sine putere, "Imperiul Centrafrican". Mare fan al lui Napoleon Bonaparte, Bokassa I și-a comandat un tricorn de la Paris, pe care l-a împopoțonat cu pene de struț.

Potrivit articolului "Bokassa - Președinte. Împărat. Canibal", publicat pe site-ul www.descopera.ro, dictatorul "comandă celebrului bijutier parizian Claude Bertrand o coroană regală din aur în valoare de 5 milioane de dolari garnisită cu diamante, dintre care cel mai mare avea 58 de carate. Împăratul negru era înfășurat în mantii din blană de leopard și stătea pe un tron făurit din aur masiv, care cântărea nu mai puțin de 2 tone. Avea 98 de limuzine luxoase Rolls Royce și era un mare admirator al cailor de rasă, cumpărând o herghelie de 130 de exemplare de puri sânge arabi. Oaspeții de la încoronare s-au delectat cu 65.000 de sticle din cea mai scumpă șampanie, serviți fiind de o armată de chelneri închiriați din Paris și încântați de o orchestră de 120 de virtuoși aduși din Austria pentru a interpreta muzică clasică și valsuri în adâncul junglei. Opulentul și irealul eveniment a fost produs și realizat de faimosul antreprenor și decorator francez Jean Pierre Dupont(...)

Bokassa instaurează un regim de fier, dând o serie de legi absurde și crude: toți cetățenii între 18 și 55 ani trebuiau să prezinte dovada că au o slujbă. Dacă nu își găseau de lucru, cea ce era foarte posibil într-o țară extrem de săracă și fără administrație, Bokassa îi condamna pe loc la moarte. Cerșetoria este interzisă, toți milogii fiind vânați sistematic de brigăzile imperiale, îndesați în camioane și aruncați la crocodili (torționarii lui Bokassa se scuzau pe motiv că era prea cald să le sape gropi). Până și ritmurile de tam-tam ale tobelor, singura distracție a triburilor sunt interzise pe timpul nopții(...)

Le permite celor din tribul său să-și continue practicile canibale prin care consumau, în mod ritualic, carnea dușmanilor. Nu renunță nici el la tradiția canibalismului. Își comandă din Franța un frigider imens pe care îl umple cu carnea oponenților, din care se ospăta deseori. Când tiranul canibal a fugit din țară, forțele oponente au descoperit instalația frigorifică într-unul dintre palate. Imaginile cu frigiderul ticsit cu cadavre umane congelate au facut înconjurul lumii, fiind preluate de toate agențiile de presă (...) Philippe Lengis, bucătarul șef al împăratului, declara că a fost forțat de nenumărate ori să gătească fripturi sau feluri de mâncare locală care conțineau carne de om (...) Este un eveniment cunoscut acela că, în timpul unei ședințe de consiliu regal, Bokassa s-a enervat atât de tare pe un ministru încât nefericitul a fost scos de urgență din sală de gărzile imperiale, executat, jupuit și gătit, carnea sa fiind oferită celorlalți miniștri îngroziți. De frică, aceștia și-au mâncat fostul coleg laolată cu împăratul care, grație titlului, primise porția cea mai mare."

Când oponenții săi încearcă o rebeliune, "Bokassa acționează cu o cruzime de care nu a fost capabil niciun alt dictator din istorie. Ordonă oamenilor săi raiduri în satele răsculațior și le răpește copiii. Oamenii cedează. Nu și Bokassa care, în diavolismul său, ordonă să-i fie aduși 30 de copii în palatul din Bangui. Micuții sunt întinși pe pământ, iar împăratul beat de bucuria victoriei ordonă șoferului personal să treacă peste copii cu mașina sa blindată. Șoferul, îngrozit, refuză. Bokassa, turbat, îl împușcă pe loc și se urcă el însuși la volan după care trece înainte-înapoi peste trupuri, până când nu se mai aude niciun scâncet."

Ecourile acestor orori, cât și înfrățirea cu Muammar al-Gadaffi - care îl convinge pe degeneratul Bokassa să treacă la islamism - ridică mari semne de întrebare în cancelariile bătrânului continent. Datele situației nu se schimbă nici în momentul în care "noul Napoleon" se întoarce, aparent spășit, în sânul Bisericii Catolice. Drept urmare, Franța pune la cale alungarea lui Bokassa, în 1979, despotul fiind detronat prin intervenția unei echipe de comando, în cadrul "Operațiunii Baracuda".

Urmează un îndelungat exil în Libia, Coasta de Fildeș și Franța, de unde revine în țară cu gândul de a aranja o nouă lovitură "imperială" de stat. Este arestat și condamnat la spânzurătoare (în 1986) pedeapsa fiind însă comutată la 20 de ani de închisoare. E eliberat în 1996, când se autoproclamă "cel de-al 13-lea Apostol" și susține că a fost vizitat la pușcărie de Papa Ioan Paul al II-lea, care obișnuia să-i sărute mâna. Moare tot în '96, la 75 de ani, în urma unui atac de cord. Menționăm că Bokassa a avut 18 consoarte, întregul harem fiind condus de marea sa favorită, Catherine Sola - cea care a luat parte și la ceremonia încoronării. Oficial, a lăsat în urmă peste 60 de copii, dar se pare că numărul acestora este mult mai mare.

În epoca post-colonială, din pricina noului climat internațional, continentul negru a devenit bârlogul unei veritabile pleiade de tirani, unul mai sângeros ca altul. Această situația dramatică a fost facilitată, din păcate, chiar prin concursul marilor puteri care s-au întrecut, în urma celui de-al doilea război mondial, pentru a-și asigura supremația asupra bogățiilor naturale aflate în subsolul recentelor republici bananiere. Pe lângă Jean-Bedel Bokassa (de departe cel mai dement despot al Africii) clasamentul răului este completat de Idi Amin - dictatorul Ugandei, cel care a găsit de cuviință să se autointituleze, printre altele, "ultimul rege al Scoției", fapt care a stat la baza unei pelicule hollywoodiene de succes (The last King of Scotland - 2006). Totodată, acestor siniștrii li se alatură dictatorii Mobute Sese Seko (Zair), Robert Mugabe (Zimbabwe), Obiang Mbasogo (Guineea Ecuatorială) și Muammar al Gaddafi (Libia). În pofida numeroșilor călăi odioși, continentul negru a dat lumii și politicieni vizionari, printre care îi enumerăm pe Nelson Mandela (Africa de Sud), Abdel Nasser (Egipt) și Patrice Émery Lumumba (Congo).

Random image

Album info